Comuna Butimanu este alcătuită din patru sate, cuprinzând:
- Butimanu, ca reşedinţă de comună;
- Lucianca;
- Ungureni;
- Bărbuceanu.
Comuna se află în partea sud-estică a judeţului Dâmboviţa. Se învecinează la nord şi vest cu comuna Cojasca, la sud cu oraşul Răcari şi comuna Crevedia şi la est cu comuna Niculeşti şi judeţul Prahova.
Accesul rutier se realizează pe drumul naţional DN1A, pe direcţia nord – sud, care asigură legătura cu municipiul Târgovişte, DJ 101B pe direcţia est, asigură legătura cu comuna Niculeşti, DC157 pe direcţia vest, asigură legătura cu satele oraşului Răcari şi DC 159 pe direcţia nord – est, leagă reşedinţa de comuna şi satul Bărbuceanu cu reţeaua de localităţi a judeţului Prahova.
Teritoriul administrativ al comunei Butimanu cuprinde o suprafaţă de 4.696 ha, având, conform statisticilor, în anul 2020, o populaţie de 2.280de locuitori, din care 1144 bărbați și 1136 femei.Din suprafaţa totală a comunei, potrivit datelor existente la data de 31 decembrie 2020, terenurile agricole reprezintă 3.895 ha, în timp ce pădurile și alte terenuri cu vegetație agricolă se întind pe 176 ha, iar ape și bălți sunt pe 323 ha.
Este străbătută de şoseaua naţională DN1A, care leagă municipiul Bucureşti de municipiul Ploieşti prin Buftea şi care, pe teritoriul comunei, se intersectează cu DJ711, drum judeţean care duce la Târgovişte, municipiul reşedinţă al judeţului Dâmboviţa.
Cercetările arheologice efectuate pe teritoriul comunei Butimanu au demonstrat o continuitate neîntreruptă de locuire pe aceste meleaguri. Primele indicii ale unei culturi materiale umane datează din paleoliticul superior (cca. 35.000 – 1.000 î.Hr):
- situl arheologic medieval digul 3 în apropierea lacului Sterianu, la extremitatea estică;
- situl arheologic Movila Motoroiu situat la 200 m N de lacul Sterianu II;
- aşezare Laterne în extremitatea de est în locul de confluenţă a Văii Luciu cu Valea Ceauşului;
- situl arheologic Biserica de lemn în centrul satului Decindea;
- situl arheologic Ferma avicolă nr.1.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Butimanu-Luceanca şi făcea parte din plasa Snagov a judeţului Ilfov. Era alcătuită din satele Butimanu, Linia-Luceanca, Luceanca, Păşcăneanca, Sterianu de Sus, Sterianu de Mijloc şi Sterianu de Jos, cu 1226 de locuitori care trăiau în 276 de case. comuna avea două biserici, la Butimanu şi Luceanca, şi o şcoală mixtă.
Un sat cu numele Butimanu se afla şi în apropiere, în judeţul vecin Dâmboviţa, în comuna Cătunu. În 1925, comuna Butimanu-Lucianca era în plasa Buftea-Bucoveni a aceluiaşi judeţ Ilfov, având aceeaşi compoziţie şi 1964 de locuitori. Legea administraţiei din 1931 consemnează unirea satelor Sterianu de Sus, Sterianu de Mijloc şi Sterianu de Jos într-o singură localitate numită Sterian, precum şi schimbarea numelui purtat de satul Linia-Lucianca în Linia.
În 1950, comuna a trecut în administrarea raionului Răcari din regiunea Bucureşti. În 1968, comuna a căpătat componenţa actuală şi a revenit la judeţul Ilfov, reînfiinţat, iar satele Linia şi Sterianu au fost desfiinţate şi incluse în satul Butimanu.
Până la 1 ianuarie 1981, comuna a fost parte din judeţul Ilfov, iar de la această dată a fost trecută în componenţa judeţului Dâmboviţa. În vechile împărţiri administrativ-teritoriale mai sus pomenite ca făcând parte din comuna Butimanu, satele Sterianu de Sus, de Mijloc şi de Jos, Decindea şi Linia Lucianca sunt integrate satului Butimanu.
Vetrele satelor care alcătuiesc comuna sunt localizate pe interfluvii în imediata apropiere a unor văi. Astfel, satul Butimanu, în componenţa actuală, este situat pe ambele maluri ale pârâului Ceauşu (Snagovul Mare), Bărbuceanu pe partea stângă a pârâului Ceair, iar Luceanca şi Ungureni pe partea dreaptă a părâului Luciu. Cele trei păduri care se unesc la ieşirea lor de pe teritoriul comunei în partea de e mai poartă numele de Coada Snagovului. Denumirea acestor râuri pare să fi suferit schimbări pe parcursul evoluţiei istorice a acestei părţi de ţinut.
Geomorfologic, teritoriul comunei se încadrează în zona de contact dintre Câmpia Vlăsiei şi Câmpia de divagare Titu – Potlogi, cu altitudini de 120 – 150 m şi pantă slabă de la N-V la S-E.
Reţeaua hidrografică
Apele freatice se află cantonate în pietrişuri, bolovănişuri şi nisipuri acvifere, iar adâncimea lor medie variază între 2-5 metri, iar uneori, în lunci, sub 2 metri. Adâncimea redusă la care se află pânza freatică în corelaţie cu râurile care străbat câmpia la suprafaţă, a condus la apariţia a numeroase izvoare şi înmlăştiniri pe care s-a fixat o vegetaţie higrofilă adaptată acestor condiţii.
Reţeaua hidrografică a comunei Butimanu este reprezentată de pârâul Coadele Snagovului, pe a cărui albie s-a creat salba de lacuri Butimanu, de acum foarte cunoscute, în special celor pasionaţi de pescuitul sportiv. Apele de suprafaţă însumează un total de 323 ha. Nivelul freatic este plasat la adâncimea de 3-10 metri.